Scrisoarea lui Jonghyun:
“Sunt distrus in interior.
Depresia care m-a inghitit treptat, m-a devorat intr-un final.
Nu am putut sa o depasesc.
M-am urat. M-am resemnat agatandu-ma de amintiri si am strigat catre mine sa imi revin in fire, dar nu a existat niciun raspuns.
Daca nu exista nicio modalitate de a calma o respiratie sufocanta, e mai bine sa te opresti pur si simplu.
Am intrebat cine poate fi responsabil pentru mine.
Doar tu.
Eram complet singur.
E usor sa spui ca vei termina lucrurile.
E greu sa o faci cu adevarat.
Am trait cu acea greutate in tot acest timp.
Mi-ai spus ca am vrut scap.
E adevarat. Am vrut sa scap.
De mine.
De tine.
Ai intrebat cine este acolo. Am spus ca am fost eu. Am spus ca am fost eu, din nou. Si am spus ca am fost eu, din nou.
Am intrebat de ce tot imi uit amintirile. Mi-ai spus ca e din cauza personalitatii mele. Vad. Vad ca totul este din vina mea, pana la urma.
Am sperat ca oamenii vor observa, dar nimeni nu a stiut. Nu m-ai cunoscut niciodata, deci bineinteles ca nu ai fi stiut ca sunt acolo.
Ai intrebat de ce traiesc. Pur si simplu. Pur si simplu. Toata lumea traieste pur si simplu.
Daca intrebi de ce mor oamenii, probabil ei vor spune din cauza ca sunt epuizati.
Am suferit si am agonizat legat de asta. Nu am invatat niciodata cum sa transform suferinta in fericire.
Durerea este doar durere.
Am incercat sa trec peste ea.
De ce? De ce ma retin din a pune odata capat la tot?
Mi s-a spus sa caut motivul pentru care doare.
Stiu totul prea bine. Sufar din cauza mea. Totul e din vina mea, pentru ca am fost nascut asa.
Doctore, asta iti doreai sa auzi?
Nu. Nu am facut nimic gresit.
Cand mi-ai spus pe acel ton calm ca este doar din cauza personalitatii mele, m-am gandit cat de usor poate fi sa fii doctor.
Este aproape fascinant cat de mult poate sa doara. Oameni care o duc mai rau decat mine par ca sunt obisnuiti cu asta. Oameni mai slabi decat mine o duc mai bine. Dar asta nu are cum sa fie adevarat. Dintre toti oamenii din aceasta lume, nimeni nu o duce mai rau decat mine si nimeni nu este mai slab decat mine.
Dar tot am incercat sa traiesc.
M-am intrebat de sute de ori de ce trebuie si nu a fost niciodata pentru mine. A fost pentru tine.
Am vrut sa fac ceva pentru mine.
Te rog nu imi mai spune lucruri pe care nu le intelegi.
Imi spui sa imi dau seama de ce imi este greu. Ti-am spus de mai multe ori de ce. Nu am voie sa fiu atat de trist din cauza acelor motive? Trebuie sa fie mai precis si mai dramatic? Trebuie sa am motive mai bune?
Ti-am spus deja. Ai ascultat macar? Lucrurile peste care poti trece nu raman ca cicatrici.
Cred ca nu am fost facut sa infrunt lumea.
Cred ca nu am fost facut sa duc o viata in ochii publicului.
De aceea mi-a fost greu. Sa confrunt lumea si sa ma aflu in ochii publicului. De ce am luat acele decizii. E ridicol.
E minunat ca am ajuns chiar si atat de departe.
Ce mai pot sa spun. Spune-mi doar ca am facut bine.
Spune-mi ca am facut suficient de bine si ca am trecut prin multe.
Chiar daca nu poti zambi in timp ce ma trimiti pe ultimul drum, nu spune ca e vina mea.
Ai facut bine.
Chiar ai trecut prin multe.
La revedere.”
