iuliana

sâmbătă, 26 ianuarie 2019

Partea a IVa Mos Martin

Partea a IVa Mos Martin

Dupa plimbarea prin oras, cei 8 se intorc la hotel, si hotarasc sa iasa la un gratar afara, intrucat hotelul avea un loc amenajat in curtea interioara, era cu vedere la padure.
Foc de tabara, muzica, rasete si friptura, doar padurea parea sinistra, extrem de tacuta.
Cu totii isi aminteau discutia de la autocar, in brosura nu existau date despre cum sa te aperi de ursi si in Brasov existau legende conform carora uneori ursii coborau dupa mancare pana in oras.
O ora, doua, trei de stat in fata focului, la povesti.
Roy, James, Don, Judy, Amy si Sandra simtindu-se obositi se retrag.
George se hotaraste sa ramana pentru a vorbi cu June, vroia sa ii explice un pic de ce nu mai daduse nici un semn de viata vechilor prieteni si de ce nu mai comunicase cu nimeni, pentru ca parea ca fata nu il luase in serios.
In afara de asta, revederea il facuse sa descopere niste sentimente noi pentru el si vroia sa ii spuna si ei asta.
-Te-ai mai gandit la povestea aia? intreba el in timp ce strangea resturile ramase de la gratar.
-Ce poveste?
-Cea cu firul...
-Nu, de ce are trebui sa ma gandesc la ea. e o poveste George, uita de asta.
-Pai asta este, nu prea pot sa uit, m-a tot pus pe ganduri.
-Serios, George, lasa gluma.
-Pastreaza povesti de genu pentru urmatorul fotomodel, sigur o sa creada, nu ca ea nu ar fi avut un vis...
Ar mai fi vrut sa spuna ceva cand dintr-o data zgomotul din fata de langa tomberoane incepu sa fie din ce in ce mai clar fiind insotit de un marait.
-Oh nu exlama George, un urs...
Erau chiar in fata ursului.
Venit dupa mancare, ursul mirosise resturile de la gratar
Intai a cautat in gunoaie, apoi s-a hotarat sa se duca drept spre gratar, crezand ca era mai multa carne acolo.
-Fugi, striga George.
-Unde?
-Spre usa... usa din spate
dar ursul era deja aproape de ei si George ar fi fost primul luat in vizor.
In lipsa de alte idei, June actiona din instinct, insfaca un lemn aprins de pe gratar si il puse in fata ursului in semn de nu te apropia, in timp ce George in spatele ei deschise usa si o trase din fata ursului in hotel, inchizand usa la loc, si lasand ursul sa se ridice cu labele lui mari pe ea.
Fugira imediat la receptie sa anunte ca era un urs in curte, unde fura intampinati de batranul cel ursuz.
-Cea mai mare prostie sa ameninti un urs cu un lemn, putea sa sara la voi, voi nu stiti ca trebuie sa stati nemiscati si sa pareti mai inalti decat el? mai ales fara contact vizual... Copiii astia nimic nu stiu...
Impreuna cu baietii de serviciu batranul se descurca sa schimbe traseul ursului inapoi spre padure fara sa il raneasca, asa ca la final nimeni nu pati nimic, batranul dovedindu-se a fi astfel un iubitor de animale. Si acum nu ii mai parea nimanui asa de ursuz ca inainte.
Doar George in graba reusi sa isi scranteasca piciorul... si acum trebuia sa se sprijine de June pentru a merge.

Epilog prima linie temporala

Dupa intalnirea cu ursul apropierea dintre June si George a devenit evidenta, in mai putin de un an vorbele batranei vanzatoare adeverindu-se, precum si visul lui June, cei doi formand un cuplu. Doar ca pentru o fiinta celesta care poate vedea trecutul, prezentul si viitorul, aceasta era doar o singura linie temporala, ce a vazut batrana vis a vis de cea de a doua linie temporala va urma in partea a doua a povestii.

Partea a IIIa Firul rosu

Există o legendă antică orientală care spune că fiecare dintre noi este unit prin firul roșu al destinului de iubirea vieții sale. Trimitere catre filmul El Hilo Rojo cu Eugenia Suarez.

Ajunsi in Brasov au trebuit sa caute cazarea. George picase in camera cu batranul cel nesuferit, dar baieti il luara in camera lor, asa ca acum erau 4 si 4, oricum comandasera 2 camere cu 4 paturi, una pt baieti, una pentru fete. Batranul ursuz rasufla usurat ca apartamentul lui era departe de cei 8 tineri. Isi facuse griji de galagia pe care o vor face in timpul noptii.
Dupa cazare au inceput cu vizitarea obiectivelor: muzee, biserici vechi, localuri de cultura, centrul care ii fascina complet cu casutele colorate in diferite culori.
In centru tarabe cu obiecte de artizanat pentru turisti. Cei 8 se raspandesc pe la tarabe sa isi cumpere amintiri.
Batrana de la taraba la care erau cei doi, se uita ciudat la June si George.
George vru sa ia ca amintire o camasa, dar batrana ii intinse doua randunele.
-Nu vreau randunele, o lamuri el.
-Trebuie, pentru cei cu firul rosu deasupra capului trebuie doua randunele albe.
-Firul rosu? intreba June
-Nu stiti? Cand doua persoane sunt legate cu firul rosu al destinului, nu se pot separa, firul se poate intortochea si ii poate duce pe cai nebanuite, dar nu se separa niciodata, intotdeauna isi vor gasi calea catre celalalt.
-Povesti, zambi June, dar le iau eu
-La voi nu vad sa fie incalcit, mai adauga batrana, 1 an maxim 2...
June, lua randunelele, fara sa creada prea mult in povestea batranei
- Chiar nu crezi in asta? o intreba George, am mai auzit povestea
E si un film mi se pare.
-L-ai vazut? eu tot cred ca sunt povesti, nu avem nimic in comun.
-Nici gand, e in spaniola, dar nu sunt de acord cu tine
-Daca e in spaniola, e clar ca nu ai idee despre ce e vorba in film, rase June, eu stiam ceva de flacari gemene, dar nu de fir rosu
-Nici flacari gemene nu suna rau.
-Nu-ti face sperante, diferenta dintre noi e asa de mare de aproape 60 de cm inaltime,incat nu e cazul sa discutam despre asta.
-Hei, ce legatura are?
-Si daca nu e asta sunt fotomodele.
-Reao, am lucrat la o firma de fotomodele ca bodiguard, nu am zis ca vreau vreuna.
-Nu ieseai cu fata aia Alina, parca...
-Ba da si? Acum e cuplata cu impresarul ei. Mi-a frant inima ...
-Lasa povestile, te stiu din scoala colegu, mereu alergau fete dupa tine, June continua sa rada.
-Vorbesc serios. Am fost tare trist o perioada, plus au mai fost si alte chestii de asta nu a mai auzit nimeni de mine...
-Nu cumva ai fost plecat in Italia dupa vreun fotomodel?
-Hai June, am fost in excursie, excursie care m-a costat destul de scump. A trebuit sa imi iau un al doilea job sa imi achit datoria.
June continua sa rada.
-Cine are firul rosu nu se desparte niciodata, v-am spus... se auzi vocea batranei din spatele lor.
-Va dau un an, cel mult doi, o sa vedeti, o sa veniti inapoi, pe mine tot aici o sa ma gasiti.
June se intoarsa dintr-o data curioasa: Bunico, dumneata vezi firul?
Bunica dadu din cap...
-De la unul la celalalt, si nu e intortocheat.
-Bunico, daca visezi ca cineva iti arata baiatul destinat se implineste?
-Doar daca este harazit, dar in cazul asta este.
George zambea cu satisfactie, in timp ce June incepuse sa asocieze intamplarea cu visul pe care il avusese.

Partea a II a George Dawson

Partea a II a George Dawson
Autocarul era plin. Toate cele 22 de locuri fusesera ocupate. In afara de ei mai era un singur baiat tanar in masina, restul erau persoane in varsta. Ghidul striga numele tuturor pentru a-i cunoaste. La baiat June auzi numele de George Dawson. Nu ii venea sa creada, ciuli bine urechile sa vada daca auzise bine, dar ghidul ii repeta numele. Deci chiar era in masina un baiat cu numele ala. Ce ciudat, de-a dreptul ciudat.
-Unde te gandesti?, o intreba Sandra
-Il vezi pe baiatul de acolo? Il cheama George Dawson
-Asa si?
-Nimic, era doar un comentariu...
-Iti place? il luam cu noi in gasca
-Nu... pana sa o opreasca Sandra deja era la scaunul baiatului.
-Buna...
George ridica privirea sprea ea curios
-Prietenii mei si cu mine ne intrebam daca nu preferi sa stai cu noi in spate, mai e un loc...
George se intoarse sa ii studieze, pareau simpatici si fata de omul in varsta de langa el care parea ursuz, si care deja il apostrofase cu: tinere, te rog sa iti tii telefonul ala departe de mine, ma iradiaza... pareau o companie mult mai placuta
asa ca hotari sa accepte invitatia si se muta in spate
-Ce bine ca pleci, rasufla usurat batranul, ma irita telefonul ala...
George ridica din umeri, gen de acum nu imi mai pasa si se alatura grupului din spate unde fu primit cu prietenie din prima.
In cateva minute George le retinu numele si ei il retinura pe al lui. Se simtea perfect in compania lor, de parca ar fi fost colegi la universitate si nu doar colegi de autobuz.
Descusandu-l tinerii aflara ca era cantaret si ghid turistic in weekend, venise in excursie sa vada cum alcatuiau alti colegi itenerariul si ce oferte puneau la dispozitia calatorilor pe ruta aia, plus vroia sa vada cazarile din zona pe viu, petru ca pe internet avusese surpriza sa afle ca unele erau inchise.
asa ca din vesel grupul se transforma in unul si mai vesel. Lui June i se parea ca George o privea curios sau insistent.
Uneori studia pe altcineva, pentru ca apoi sa isi intoarca mereu privirile la ea.
Ajunsi in Brasov, George se oferi sa ii duca bagajele, bineinteles ca intai o mentiona pe Sandra, ca sa aibe scuza sa se apropie de ea.
La cazare, George fusese trecut cu batranul cel nesuferit
schimba locurile si se caza in camera baietilor, fiind patru acum in loc de trei.
Totul parea ca se aseaza cum nu se poate mai bine pentru George.

Visul profetic, partea I Visul

Vocea ferma se auzea clar: te vei casatori cu baiatul cu care vei merge la munte: George Dawson. O data, de doua ori, de trei ori..., cine esti intreba June, in timp ce se invartea in pat cand intr-o parte, cand in cealalta? Cine esti... te vei casatori cu...
si se trezi pe jos...
se rostogolise in timpul somnului.
Camera era luminata puternic de soare. Era zi deja...
-Probabil am visat, isi spuse ea cu voce tare, cu toate ca isi amintea perfect cuvintele din vis: te vei casatori cu george dawnson...
Cine era George Dawson, nu cunostea nici un George Dawson.
nici macar nu cunostea vreun george, daramite unul sa il cheme dawson.
isi verifica mobilul: 10 mesaje...
Le parcurse rapid, sa vada daca era ceva important, printre ele mesaj de la prietena ei Sandra: te-am inscris intr-o excursie la munte, sambata viitoare.
Cum sa o inscrie intr-o excursie si cum sa faca asta fara sa o intrebe, cu siguranta innebunise.
-Sandra,ai innebunit? cum sa ma inscri fara sa ma intreb, avem examen luni, cum...
-Opreste-te, examenul s-a amanat peste trei saptamani, avem timp suficient pentru el, in plus merge toata gasca, doar nu era sa nu te inscriem.
-Cum toata gasca?
-Toti, Roy, James, Don, Judy, Amy, toti merg, n-ai cum sa lipsesti, am hotarat ca mergem toti.
-Pai petrecerea unchiului Gerald e duminica...
-Am vb eu cu unchiul tau, e
abia seara la 10, ne intoarcem pana atunci.
Asta era... nici o scuza plauzibila sa scape, excursie la munte in plina sesiune, cel mai rau lucru care i se poate intampla unui student soarece de biblioteca, si mai era si stabilita de gasca, nu de ea. N-avea incotro, trebuia sa mearga vrand, nevrand.

Toata lumea era la autocar asteptand pornirea spre Brasov.
Roy, James, Don, Judy, Amy, Sandra, si June se intrebau daca va fi suficient timp pentru toate obiectivele, erau destul de multe.
-Oare o sa avem timp sa vedem tot ce e trecut pe lista asta? intreba James.
-Nu va faceti griji, le raspunse ghidul, obiectivele sunt foarte clar stabilite, la fel si durata.
-Doua zile pentru toate astea mi se pare putin, gandi Don cu voce tare...
-Este o prima excursie, pentru cei carora le va place, putem la cerere sa facem o excursie cu un timp mai mare, bineinteles daca se face numarul de excursionisti.
-Cred ca va mai fi nevoie de una, isi dadu cu parerea James.
-Pe brosura nu vad instructiuni pentru cum sa te protejezi de ursi in caz ca apar. Am auzit ca sunt ursi la Brasov... Nu a auzit nimeni de asta... constata Amy.
-Domnisoara vin uneori cand este frig, iarna dupa manacare, dar sunt cazuri rare si nu ataca localnicii, localnicii sunt obisnuiti cu ei.
-Pai noi nu suntem localnici...
-Nu va faceti griji, nu suntem cazati in zona in care coboara ursii...lamuri din nou ghidul.

Romanta in vremea robotilor

Capitolul I O problema neasteptata
Anul 3020, totul este condus de tehnologie. Masinariile, computerele sunt cele care fac totul, oamenii pititi in spatele lor au uitat sa mai interactioneze unii cu altii, ei isi petrec toata viata in spatele masinilor si calculatoarelor, nimeni nemainteractionand cu nimeni.
James este curier la o firma de curierat din Londra. Treaba lui este sa stea in spatele unui calculator si sa se asigure ca robotul care duce livrarile ajunge la destinatie, dar ceva uimitor se intampla. Dintr-o data, computerul nu mai arata traseul robotului, acesta pare a se fi oprit. Trebuie sa sun la departament, gandi James.
-Buna ziua, departamentul tehnic, cu ce va putem fi de folos?
-Buna ziua, aici James, de la curierat, am o problema, calculatorul nu mai imi arata robotul in miscare, cred ca s-a oprit.
-Sa vedem, se auzi vocea de la celalalt capat al telefonului, da intr-adevar, robotul dumneavoastra s-a oprit. Apare ca fiind blocat pe strada pe Barnsbury Streey nr 3.
-Pai, atunci trebuie sa trimiteti o echipa sa il verifice si sa il repare, eventual reporneasca.
-Ne pare rau, asta prevede fisa postului dumneavoastra.
-Poftim? intreba James mirat, sa se deplaseze de la birou intr-o locatie in care nu mai fusese niciodata in plina strada pentru a porni un robot? Asa ceva nu facuse in viata lui. De cand era pe acest post tot ce era de facut era sa urmareasca robotul ducand livrarile la adresa specificata.
-Aveti pe masa un dosar in care sunt date toate instructiunile cu privire la o eventuala reparatie, tot ce aveti de facut este sa luati dumneavoastra o masina si sa va deplasati pana acolo. Masina o veti anunta la departamentul care se ocupa de acest lucru. O zi buna va doresc. Si James, auzi telefonul inchizandu-se de cealalata parte.
-Ei acum e acum James, gandi el, ai dat de naiba, trebuie sa iti faci curaj sa iesi in plina strada, hai curaj, oamenii traiau acolo inainte, doar nu se poate intampla nimic rau, nu? doar te duci, apesi un buton si te intorci, arunci o privire sa vezi cum mai arata orasul, ca doar nu l-ai mai vazut de ani de zile, uite poate bei o cafea la un tonomat nu? strasnica idee. Sa iei o cafea de la un tonomat in loc sa astepti livrarea. Hai baiete, hai ca poti. Imbarbatandu-se in acest fel, James iesi din birou, cobori in parcare si alese o masina pe care o trecu pe monitor la a fi inchiriata pentru reparatii urgente teren, apoi iesi cu ea pe usa garajului direct in plina strada.

Capitolul II Orasul si furtuna

Afara, lui James i se paru ciudat sa vada atata lumina, era obisnuit cu lumina artificiala din birou. -Cum o fi sa traiesti la soare, gandi el, am vazut asta undeva in poze vechi de acum o mie de ani, ce viata era atunci. Privea cu atentie orasul care se desfasura cu repeziciune in fata lui, casele, strazile, nici tipenie de om, doar masini care de plimbau de colo cu roboti in ele, ducand la destinatii echipamentele dinauntru.-Ce gol pare totul cand oameni sunt online, gandi James, se uita pe programul care arata lumea si ce faceau fiecare, toti erau la joburi, manevrau roboti sau se uitau pe ecrane, absorbiti de vietile lor, lasa micul dispozitiv care arata unde erau ceilalti semeni si privi in jur ajunsese la destinatie, robotul statea solemn, drept in picioare fara sa faca nici o miscare.James cobori din masina si se apropie de robot, avea manualul in mana: Pasi pt utilizarea robotului curier, scria cu litere mari pe coperta manualului. Parcurse incet si cu atentie prima pagina, studie robotul, nu parea sa nu aibe baterie, atunci care ar fi putut fi problema? Dintr-o data de deasupra lui incepu sa se auda vajaituri si picuri de ploaie incepura sa curga. Furtuna? gandi James, nu mai fusese intr-o furtuna de ani de zile, nu stia ce trebuie sa faca intr-o furtuna, continua sa citeasca manualul si sa verifice robotul, cand un cablu electric se desprinse, venind cu repeziciune peste el.
-Atentie, auzi in urma lui si se trezi imediat trantit la pamant putin mai departe de locul in care cazu cablul, scanteile sareau de colo colo, daca nu ar fi fost trantit ar fi fost lovit. Se intoarse hotarat sa vada cine il salvase si sa multumeasca, dar cand dadu ochii cu salvatorul nu putu sa nu exlame de uimire: O fata blonduta cu ochi albastrii de o frumusete rara, gafaia tinandu-se de haina lui, cazuse o data cu el.
-Multumesc, abia putu sa ingane, nici nu ii venea sa spuna nimic, tot ce vroia era sa se uite la ea si sa o priveasca intr-una. - Eu...
-Hai de aici, hai in cafenea il grabi fata, nu vezi ca furtuna asta distruge cablurile de curent? nu suntem in siguranta aici.
-Dar eu, robotul...
-Dupa furtuna, si il trase de maneca dupa ea inauntru in cafenea.

Capitolul III Cafeneaua

In cafenea erau cel mult 4 masute cu scaune, in rest un birou pt casa de marcat unde se dadeau comenzile, si in spate era bucataria, lumea lucra in bucatarie, impacheta si livra prin roboti mai mult prin comenzi online,foarte putini erau cei care veneau sa stea in cafenea sa comande, dar la o adica servea drept adapost pentru furtuni si atunci se mai asezau la mese, daca furtuna incepea cand erau in zona. Fata era proprietara cafenelei.
-Poti lua loc, il pofti ea pe James la una din mese.
-Eu, am lasat robotul afara, livrarea nu va ajunge la timp.... ingaima el trist. Dar oricum multumesc...
-Da, pai pe furtuna asta nu puteai face nimic... Acum cad toate calblurile, le vor pune maine la loc robotii, nu iti face griji dupa furtuna iti recuperezi robotul.
-Daca nu il zboara vantul, gandi James cu voce tare.
-Nu cred, zambi fata, sunt construiti special pentru toate tipurile de vreme.Apropo, eu sunt Jane.
-J, James abia silabisi el, asadar o chema Jane, era nespuns de frumoasa, chiar si acuma dupa primul schimbi de priviri James simtea ceva neobisnuit in prezenta ei. Ochii ei albastri sclipeau ca doua safire
-Cu ce te servesc? intreba Jane, vrei un cappucino?
-Cred ca da, desi mi-ar trebui mai degraba un nou manual despre roboti...
-Iti pregatesc intai cappucino, cat despre manual cred ca am ceva in pod care te-ar putea interesa, am un frate care a lucrat in trecut cu roboti pentru curierat, de fapt a imbunatatit unul.
-Wow, serios? se bucura James.

Capitolul IV Obiceiuri vechi de 1000 de ani
Cappucino veni bine, dupa clipele petrecute in ploaie, cu ceasca in mana, James o urma pe Jane, pe scari in pod, pentru a cauta manualul despre care vorbea.
-Cate vechituri aici, exclama ea, stai sa vad unde este. Il gasi repede, intr-un raft alaturi de un album cu poze de familie, la care James casca ochii mari cat cepele.
- Ce este asta? intreba el?
-Cum ce este, un album cu poze. Aici se tin poze. El este fratele meu. II arata un baiat la fel de chipesi cu aceeasi ochi albastri, James recunoscu in trasaturile lui, trasaturile lui Jane.
-Nu tin minte sa ma fi invatat ai mei cu album de poze, toate pozele mele sunt incarcate online...
-Da, pai este un obicei antic, explica Jane, acum 1000 de ani se mai folosea... familia mea a vrut sa pastreze traditia
-Familie? ce este asta?
-Cum ce este? Cand mai multe persoane alcatuiesc un grup si traiesc impreuna, si asta este un obicei antic ma tem, vezi alor mei le plac ritualurile antice.
-Familie, ritual antic, eu stiu ca oamenii stau in spatele monitoarelor si isi fac treaba, nu cunosc acest concept... ma tem...
-Vezi tu, inainte barbatii si femeile se indragosteau, se casatoreau si formau familii, familiile au dezvoltat totul catre ceea ce este astazi, dar acum sunt prea multe masinarii si fiecare trebuie sa si-o manuiasca pe a lui, au uitat obiceiurile vechi.
-Ce este indragostit?
-Cand doi oameni se plac...
-Ce inseamna ca se plac?
-Se inteleg, din priviri si au asa ceva in stomac... un nu stiu ce...
-Jane, eu cred ca am ceva in stomac...
-Cappucino, James.
-Nu Jane, eu chiar am un bolovan in stomac de cand te-am vazut.
-Oh, nu ma asteptam la asta, asta este... ceva vechi, nimeni nu a mai avut sentimente din astea in partile astea... in afara de cele cateva familii care inca tin de ritualurile vechi...
-Ai vrea sa tinem de acele rituari? Casatoria a fost oprita?
-Din ce stiu nu s-a dat o lege pentru asta, este un ritual atat de vechi ca pur si simplu s-a uitat.
-Atunci Jane ai vrea sa te casatoresti cu mine?
-Da, James as vrea asta... Si isi lasa capul micut plin de bucle blonde pe umarul lui... si mana in mana lui si asa au fost amintiti de cei cativa prieteni care i-au cunoscut mai apoi si care nu isi traiau viata condusi de roboti, ca fata blonda cu ochi albastri deosebit de frumoasa si curierul care a uitat un robot in ploaie pentru a se indragosti de ea...
Sfarsit

Regele si vrajitoarea Timpuri moderne I

Ganditoare, privea pe fereastra la ziua frumoasa care se desfasura in fata ei, in timp ce tacuti copiii isi completau intrebarile puse la lucrarea de final de semestru. Incerca sa isi analizeze viata. Sa vada unde a facut bine si unde a gresit. Reusise sa fie o profesoara, sa invete si sa predea, dar viata personala ramasese in urma. Prima relatie… un esec. Baiatul nici macar nu se deranja sa o viziteze. Se multumea cu o intalnire pe saptamana,asta daca nu o amana doua sau trei saptamani. Ce relatie era aceea. Al doilea statuse cu el doi ani, dupa doi ani a parasit-o pentru o gradina cu rosii, care era visul lui si pentru un joc pe calculator pe care il juca nici macar crea. Pentru ea lucrurile astea nu reprezentau nimic, pentru el reprezentau totul. Toata viata, toata existenta, iar … ce relatie era aceea? Ce sa mai vorbeasca despre dramele adolescentine pe care le traise? Se suise o data in tren sa se intalneasca cu un baiat din capitala, cand a ajuns … baiatul nu a aparut, cateva iesiri doar la o cafea, soldate cu esec, i-au si sters numarul din telefon, un baiat la inchisoare, il vizitase cu ardoare pana cand a aflat ca avea sa fie transferat in alta parte, departe, iar el ii ceru sa renunte la el. Si au mai fost si altii, fara numar, fara card de credit, fara asigurare. Ha, ha, ha. Ce nebuna pe lumea asta iese cu unul fara card de credit sau asigurare, sau fara o masina de lux? Ea iesise. Nu o interesa prea mult asta. Si totusi nu realizase nimic. Nu stia si nu intelegea de ce? Oare de ce?

Telefonul ii suna dintr-o data. Raspunse. Emir avea vocea lui de obicei: de ce nu raspunzi mai repede, Morgano? – Sunt la un test. –Test, pe naiba, iti analizai viata, mi-am permis sa vad ce faci. Maestrul asta al ei in lucrul cu energiile se prindea de toate. Stia cand era trista, stia cand era fericita, stia tot ce gandea ea sau simtea, dupa mersul energiei, el stia, era invatat. Pentru asta ea il stima foarte mult. Si daca vroia sa il pacaleasca tot o prindea. - Care e problema, maestre? Intreba prefacand un ton mai bland? –Lasa asta, diseara sa fi gata, intri cu mine si alti maestri la curs, sa recapitulezi tot ce te-am invatat, acolo e intrecere, nu joaca, ok? Si o sa primesti niste explicatii si alte stilurile de lucru, o sa vezi, o sa iti placa. – Ok, ramane pe diseara. Iar vreo abureala de cursuri de-ale maestrului. Maestru visa sa vorbeasca cu divinitatea, era tare inventiv. Isi imagina ca o data o sa ajunga sa inteleaga cum a fost creat omul si o sa aplice aceeasi metoda, vroia sa analizeze matricea divina, cum sa analizezi matricea divina cand numai divinitatea avea acces la ea? Maestrul era tare nastrusnic. Visa anihilarea tuturor virusilor din corp cu matricea divina si alte aiureli din astea, era plin de inventivitate, de fapt isi ocupa timpul liber.

Sedinta cu maestrii. Maestrul de interpretare al energiilor incepu sa o citeasca pe Morgana. – Foarte interesant, nici nu stiam cat de interesant este sa fi analizata, tu stii de unde vi? – Nu, raspunse ea atenta. – Ai fost o zana, aici esti incarnata cu inca 5 zane de ale tale, maestrul tau si tu v-ati mai intalnit in alte vieti, mereu ti-a fost maestru si tu discipol, mereu te-a invatat sa lucrezi cu energia, cum sa o canalizezi corect. – Maestrul meu? Gandi Morgana… adevarul e ca il simtea familiar. Veniti din aceeasi dimensiune. Hm… ce e asta? Nu imi place aceasta energie intunecata. Intr-una din dimensiuni ai ascunsa o energie intunecata. Morgna il privea acum cel putin amuzata, asta e nebun, isi spuse, dupa cum banuia, alt curs cu aiureli. Maestrul ei nu putea gasi un curs normal? Trebuia mereu sa gaseasca pe unu sigur in declaratiile lui. Uite, spuse el (Nikan pe chineza), vezi, piatra s-a facut mov, e semn de energie negativa. E un demon. Ceilalti maestri se uitara curiosi, -da, asa este, spusera ei. Priveau mirati in timp ce Morgana se pregatea sa isi stranga lucrurile si sa se pituleze afara. Cand, inautru isi facu aparitia un baiat inalt, brunet, cu ochelari fumurii. –Imi cer scuze de intarziere, spuse el. –Georgi, facu Emir, bine ai venit, nu te scuza, ia loc, dupa Morgana tu urmezi. Morgana incepu sa il analizeze, parea genul fotomodel, cum doar in poze vezi. – Da… continuara maestrii, o sa ne ocupam la sedinta urmatoare. Morgana rasufla usurata ca scapa. Nu era destul ca ultima data o dusese la o exorcizare New Age, la una de vampiri, care s-a dovedit a fi doar o farsa, acum visau sa ii scoata un demon, in fine, sa se amuze macar de ce aveau sa inventeze la baiatul cel nou, pe care apropo … de unde il cunostea maestrul ei? Ciudat…

Tu, ai fost un rege celtic, in alta viata, declara imperios acelasi maestru insarcinat cu cititul energiilor. Ai pastrat aceeasi regalitate si acum. Ai avut trei osteni apropiati care ti-au fost fideli, te-au urmat cu totii si in aceasta viata. Mai vad o femeie. Hm, pare o vrajitoare. Nu stiu ce face aceasta femeie, dar poarta ceva rau asupra ei, un rau care ar putea face distrugeri mari. Tanarul il privea grav pe maestru. Maestre, incepu el nu stiu de osteni, dar visez in fiecare noapte o femeie care imi moare in brate. – Da, da spuse maestrul, e posibil, nu stim ce a fost atunci, hai sa iti gasim ostenii. Emir… esti unul din ei…. – Eu? Facu maestrul mirat? Tu si alti doi, si nu stiu de ce vad o cunoastere intre Georgi si Morgana, ciudat, Morgana era sa se innece, in timp ce Georgi doar schita un ridicat din umeri, in semn ca era nesimnicativ pentru el. Da da, cand vei gasi ceilalti doi osteni, raul se va declansa, spuse maestrul.

Sedinta dura mult. Maestrii vorbeau si analizau, fu si Emir trecut in revista cu viata din perioada celtica, ii mai gasira una in care a fost calugar budist, alta in care a fost extraterestru care se batea cu navele spatiale, lucru care il facura sa viseze si mai mult la atingerea aceleiasi stari si in cele din urma ii gasira o viata in care facuse rau unei femei, care femeie se va intoarce si ii va plati bineinteles. Emir era in culmea fericirii. Credea ca descoperise toate tainele intregii sale existente, in timp ce Morgana se amuza de inventiile maestrilor. La final stabilira urmatoarea sedinta. Georgi se ridica si isi lua la revedere, cand Emir sa hotari sa il opreasca: - Stai sa mai vorbim. – Acum nu, altadata. Saluta si se duse. Morgana privi in urma lui, baiatul acela rege? Parea mai degraba un actor. In fine, printesa din castel nu si-a dorit niciodata sa fie, dar o vrajitoare cu un demon? Ce era daca ar fi fost doar o vrajitoare simpla? Nu putea face un ban cinstit sau schimb de produse fara demon? La ce era necesar un demon? Probabil maestrii aveau chef sa se distreze.

Ora trei dimineata. Cosmar. Un rege, un rege celtic nespus de frumos, o zona in pericol de a fi asaltata de o armata in fruntea caruia era un demon, o vrajitoare face un ritual si demonul dispare, unde este demonul? Unde? Unde? Si se trezi… Doar un cosmar nimic altceva isi spuse. De ce visase tocmai un demon, nu putea visa altceva? Pe baiatul de ieri de exemplu, dar stai tocmai il visase… era regele celt, de ce il visase ca rege celt… ciudat.

Ceea ce o minuna pe Morgana fu telefonul de la Georgi, luase numarul de la maestru si o sunase.

-Buna, Morgana? Intreba el nesigur.

-Da eu sunt, cine esti?

-Ne-am cunoscut acum cateva seri, la intalnirea cu maestrii, as vrea sa stau putin de vorba cu tine, daca nu te superi.

-Despre ce am putea noi sa vorbim?

-Despre acea viata trecuta pe care au mentionat-o, stii eu am unele vise…

-Eu nu am nimic, ce a fost in trecut a fost.

-Morgana… eu visez in fiecare noapte cum o femeie imi moare in brate si pana acum nu am gasit nicaieri o femeie care sa semene cu ea, dar cand te-am vazut pe dumneata… dumneata esti acea femeie…

-Georgi, cred ca exagerezi, acelea sunt doar povesti ale maestrilor, serios, maestrul meu m-a dus la multe exorcizari false, sedinte de hipnoza false, vanatori de vampire si altele. Maestrul e un om bun, dar visitor…

-Nu, eu chiar visez asta si nu mi-am dat seama pana nu te-am vazut in seara aceea, tu esti acea femeie si cred ca erai iubita mea…

-Si daca era asa, acum e alta viata, suntem in alt secol, fiecare e diferit acum, tu esti cum tu, ai lumea ta, eu pe a mea, nu stiu cum iti pot fi de folos.

-Ma poti ajuta sa imi amintesc tot…

-Cred ca nu are rost, doar iti faci rau Georgi, lasa trecutul sa fie trecut…

-Eu nu cred ca pot iubi alta femeie in afara de aceea femeie si aceea femeie esti dumneata.

-Chiar daca este asa…

-Daca este asa, ar fi bine sa ne vedem macar…

-Ok, dar nu iti face sperante, eu nu imi amintesc nimic.

Alt telefon de data asta de la maestrul de energii.

-Alo Morgana, te-am sunat sa iti dau un sfat, orice ai face nu te intalni cu Georgi, intelegi, orice ai face, este extreme de periculor pentru tine sa dezlantui demonul fara sa fii intr-un cerc.

-Maestre, nu cred in prostiile astea, dar fi fara griji nu sunt prea convinsa in priviinta lui.

-Eu te-am avertizat, sa nu spui mai tarziu ca nu ti-am zis.

Seara era placuta, Georgi imbracat elegant o astepta pe Morgana la restaurant. Morgana se gandise si se razgandise de sute de ori daca sa se duca sau nu. Se schimba de mai multe nehotarandu-se ce sa imbrace. In cele din urma alese o rochie neagra simpla.

Problema aparu la restaurant. Cei doi chelnari erau de fapt cei doi servitori reincarnati. Nimeni nu se astepta la asta. Georgi isi dadu seama abia cand ii asocie cu persoanele din visul lui, amintirile din viata trecuta. Isi aduse aminte cuvintele maestrului ca atunci cand vor apare cei doi se va declansa furtuna.

Si asa fu, nici nu intra bine pe usa ca Morgana incepu sa tremure si sa se transforme in demon, pentru ca cei doi aruncara catre ea sigiliul. Georgi ii suna pe maestrii. Acestia facura cercul magic si incepura incantatiile de exorcizare. Demonul incepea sa se desprinda.

-Baiete, urla maestrul principal, acum e acum, uneste-ti energia cu a ei pentru ca o sa aibe nevoie. Georgi nu stia cum sa o faca, dar maestrul il invata si demonul se desprinse si fu trimis in haos, iar Morgana lesina in bratele lui Georgi nu inainte de a ii recunoaste energia regelui celtic si de a-si aminti chipul lui din viata trecuta.

O alee intunecata dintr-un parc la marginea unui lac.

-Stii de data asta mi-am amintit chipul tau, spuse Morgana privind-ul pe Georgi in ochi, mi-am amintit energia, este incredibil cum iti poti aminti dupa atata timp.

-Eu mi-am amintit si ti-am recunoscut energia de la intalnirea cu maestrii. Esti norocoasa ai supravietuit unui demon…

-Am supravietuit? Da, soptii ea lasandu-si capul pe umerii lui, Stii azi nu vreau acasa, putem vedea rasaritul.

-Cred ca nu e asa de frig sa nu putem sta, raspunse el ganditor… Si ramasera impreuna pe banca cu privire la lac, asteptand rasaritul…

sâmbătă, 30 iunie 2018

Empress Ki ep 4

joi, 24 mai 2018

15.05. 2017 vis

Am visat ceva foarte ciudat ... am visat ca eram cu un baiat undeva la tara, intr-un fel de hambar cu fan pt animale si incerca sa vorbeasca cu mine si initial nu am vrut. Apoi am ajuns undeva la un subsol, ascultam pe cineva vorbind. La inceput eram liberi, puteam intra si iesi din subsol de cate ori vroiam, apoi eram ca la inchisoare inchisi ... nu aveam voie sa iesim. A trecut ceva timp in captivitate. Ne-am revazut mai in varsta, eu imi facusem prietene, pe care le-am recunoscut a fi colegele de facultate din ziua de azi si am realizat ca tineam la el pentru ca ma asteptase. Am hotarat sa evadam toti si sa ne aruncam dupa o stanca. El s-a aruncat primul si nu l-am mai vazut. Eu m-am intors si am facut treaba asta de cateva ori, cred ca sa ii iau pe cei din urma ... acum stau si ma intreb cine era baiatul acela si ce s-a intamplat cu el? Unde este acum? Era o viata trecuta? Sau pur si simplu fricile mele una dupa alta, de exemplu frica de relatie, de a fi in public la subsol, frica de a fi inchis, de a avea prieteni sau de prieteni in general, de te sacrifica pentru prieteni? Oare el s-a incarnat in viata asta? Oare am mai fost impreuna in viata respectiva? Am reusit sa scapam?

O existenta paralela

Am visat o existenta paralela.

L-am întâlnit pe acest baiat cu câțiva ani în urmă pe un web site și de atunci nu mi-l pot scoate din minte. Este inalt si subtire, ochi negrii, parul negru si e un om foarte bun. Nu cred să găsesc o comparație pentru bunătatea lui. Poate un bunic care îi tratează pe nepoții săi cu dragoste, protecție și multă afecțiune. Aceasta este ceea ce ma uimit cel mai mult la acest om. Latura lui blândă. A fost menită pentru ceva. Numele lui este Andrew. Andrew Michigan. Locuiește in cealaltă parte a țării mele. În timpul ședințelor noastre de pe internet, am jucat împreună diferite jocuri și el canta de multe ori la chitara. Iubea muzica rock. Are un frate, unul mai mic, Gabi. Ei sunt asemanatori și împărtășesc aceeași pasiune pentru jocurile pe calculator. După un timp se căsătorește și are o fiică.

Un accident se întâmplă în partea sa a țării. Un asteroid sau un tsunami. Nu văd sigur. Știu că au fost distruse multe case. Și mulți oameni au suferit. Am pierdut comunicarea cu el pentru o vreme.

Într-o zi, sunt sunata de un prieten comun, care imi cere sa il ajut pe Andrew să ajungă la fiica și soția lui. Nu înțeleg nimic. De ce eu? Și de ce trebuie să-l ajut? Nimeni altcineva nu-l poate ajuta? Primesc răspunsul că nu mai există nimeni altcineva. Mulți oameni din acea parte a țării sunt morți. Acest prieten a reușit să scape cumva din cauza familiei sale și acum m-a sunat să merg și să-l iau pe Andrew din acel loc pentru că era blocat acolo. Fratele lui era în viață și într-o formă foarte proastă. Probleme de sanatate. Probabil foarte racit.

Mă duc, iau prima mașină și sunt acolo. Totul este distrus. Am reușit să găsesc casa din cauza explicațiilor. Numai ruine. Doar Gabi este acolo, Andrew lipsește, Gabi este acolo pentru că nu poate merge. Îmi spune că Andrew a mers să caute ceva de mâncare. Nu a mai ramas nimic. Am ceva mâncare cu mine, așa că-i dau. El este bolnav. Andrew ajunge fără să mă recunoască. M-a luat ca hoț la început. El încearcă să mă facă să plec, dar îi spun cine sunt. Nu vrea să-și amintească la început. Durerea și suferința, pierderea părinților, dispariția soției și fiicei sale l-au făcut precaut cu străinii. Dar Gabi este bolnav și trebuie să fie dus la un spital. Îl ajut să-l duc la cea mai apropiată unitate. O jumătate de oră de mers pe jos. La spital, medicul are grijă de Gabi, dar ii tratează ca și cum ar fi oameni fără adăpost fapt care mă supără. Doctorul îmi spune să nu-mi pierd timpul cu ei. El m-a văzut că eu eram îmbrăcata bine în timp ce ei erau murdari și a înțeles că nu sunt de acolo. Lacrimile coboară pe fața mea, sunt plină de furie și ură față de doctor. Cum îndrăznește el? Știu cine sunt ei. Ei au fost prietenii mei când aveam nevoie de ei, cum să nu fiu prietena lor acum când au nevoie de mine. Andrew mă vede și îmi spune să nu mă deranjez. Toată lumea se comportă ca doctorul ăsta. Nimeni nu vrea să-i ajute pe alții. Este uimit că mi-am amintit de ei și am mers acolo. Îi spun că îmi cer scuze. Aș fi plecat mai devreme dacă aș fi știut, dar nu am făcut-o și acum că sunt acolo vreau să ajut, îi rog să vină cu mine pentru o vreme până când cealaltă parte a țării se reconstruiește și apoi dacă vor ei se poate întoarce acasă. Andrew spune că nu. Trebuie să rămână acolo pentru a sprijini acea parte a țării să se refacă. Îi spun că nu este util pentru moment. Este nevoie de mult timp și Gabi are nevoie de un tratament adecvat. Nu cel pe care l-a primit mai devreme. Când doctorul sosește și le spune că nu pot sta acolo multă vreme, deoarece erau alți oameni care trebuiau să fie adăpostiți și tratați, Andrew decide să mă urmeze pentru o vreme. Așa că vin să trăiască cu mine un timp. Am aranjat o cameră specială pentru ei cu toate facilitățile și Andrew găsește un loc de muncă ca contabil în timp ce Gabi primește tratament, si incetul cu incetul isi revine.

După ceva timp, Andrew găsește o pista despre soția și fiica sa, dar reușește să isi ia înapoi doar fiica, soția lui este ucisă într-o altercație. Andrew se intoarce cu fetita. Viata isi recapata drumul linistit. Andrew se căsătorește cu mine și avem o altă fiică.

Maestrul si Alma

A fost odată ca niciodată, ca de n- ar fi nu s- ar povesti, un maestru care visa sa vorbească cu divinitatea. Si încerca el, si încerca sa comunice cu divinitatea si la un moment dat reuși. Si dumnezeu ii spuse: fiule mergi spre vest si acolo o vei întâlni pe alma, adică suflet, ea este numai suflet, dar tine minte ea este eleva ta si tu profesorul ei, sa o înveți sa își cunoască si celelalte parti in afară de suflet si tine minte: tu profesor, ea eleva, niciodată un cuplu.

Pana sa apuce sa întrebe de ce niciodată un cuplu, se trezi intr- un pat, intr- o coliba dintr- un cătun uitat de lume. La o masa o bunica stătea cufundata in gânduri.

-bunico.
- ah te-ai trezit.

- de ce sunt aici, eu nu eram aici acum câteva secunde, era un bătrân alb.

- oh ai căzut de pe cal si ai fost adus aici de sateni. Eu sunt tămăduitoarea acestui cătun.

Si astfel, el înțelese cum ajunsese acolo.

- dar trebuie sa plec spre vest, trebuie sa caut pe cineva.

- vestul e in direcția aia. Pe cine cauți?

- bine, voi merge acolo. Pe alma. Mi s- a spus sa o caut pe alma.

Sufletul nu il cauți in afara ta. Ii spuse bătrânica, sufletul il cauți in tine. Iar el ramase pe gânduri, alma însemna suflet, dar alma era o ființă, iar dumnezeu ii spusese sa o învețe si altceva in afara de suflet.

Înainte sa plece pe bătrânica o ajuta sa cunoască un vecin, un om bun, liniștit si la locul lui care avea sa ii fie sprijin băbuței de acum încolo, iar băbuta mulțumită ii spuse: când vei avea nevoie de o tămăduitoare sa ma cauți.

O găsi pe alma după multe căutări, era frumoasa așa cum i- o arătase dumnezeu in vis, si se îndrăgosti de ea, dar își aduse aminte povață domnului: tu profesor, ea eleva. Si o învăța tot ce știa. Ii descrise universul, ii arata lumea, o învăța ce e lumina si ce e întunericul, si pe măsură ce o învăța simțea cum ea se îndrăgostea tot mai mult de el.

- fata draga, nu te îndrăgosti de mine, eu sunt doar profesorul tau.

- e dreptul meu sa aleg ce simt, pt cine simt, ii replica ea.

- fata draga, domnul a spus: tu profesor, ea eleva, noi doi nu putem fi împreună
Si cu toate astea ea se îndrăgostea si mai mult.

Pentru ca nu au vrut sa asculte porunca domnului au fost atacați de alti maeștri. Au fost atacați cu foc, cu șerpi, cu dragoni, cu demoni, cu întuneric si ei tot nu renunțau.

-shivu, spunea alma vreau sa fiu sufletul tau, puterea ta, sa lupți pt mine in fiecare zi, sa reziști. Te iubesc, mulțumesc ca exiști, iarta- ma daca am gresit.

-alma, vom lupta împreună si vom învinge, roaga- te si crede, crede...

Dar nu își termina bine vorba, căci iată un șarpe negru ii cuprinse, ii întoarse invers si ii încolăci, ii puse pe oglinzi sa arda cu fata la soare, le înfipse colți de șarpe in suflet sa nu se mai iubească si ii făcu sa se urască intre ei.

Shivu o abandona pe alma, o lasa șarpelui cel mare si începu sa plângă: doamne de ce nu am ascultat, in timp ce alma începu sa strige: te urăsc profesore, șarpele ma strânge, voi renunța.
Si atunci vrăjitorul șarpelui se puse pe un ras si rase cu pofta pe seama lor: voi doi prosti, credeați ca va jucați cu destinul. Uite ce e iubirea voastră, un joc de copii, va lăsați înfrânți de primul șarpe, daca ar fi fost mai multi?

Alma învăța astfel si partea întunecată a lumii, ca puteai fi abandonat atunci când trebuia sa fi unit, ca puteai crede ca iubirea este, atunci când nu este. Si profesorul își îndeplini menirea de a o învăța si altceva in afara de suflet. O învățase abandonul, respingerea, pierderea, durerea, tristetea. Acum le cunoștea si știa ce înseamnă fiecare.

De undeva din umbra apăru un cavaler negru in armura, si învinse vrăjitorul si șarpele cu o singura lovitura, ii elibera pe profesor si pe alma ii duse la izvorul cu apa vie pe care il cunoștea din călătoriile sale,la batrana tamaduitoare, si le spuse: eu sunt flacără geamăna a almei. Am venit sa îmi.iau ce îmi aparține, ea nu este nici a profesorului, nici a vrăjitorului este a mea si vrea nu vrea ma va urma pe mine. Scotandu-si armura alma il recunoscu pe colegul ei din copilărie care întotdeauna o apărase la școală, atunci ea își lua rămas bun de la profesorul care a dezamagit- o, il îmbrățișa de adio, ii ura o viață frumoasa si sa își găsească jumătatea si ea pleca cu flacără geamăna cu care avu mai târziu o fata. Si am încălecat pe o sa si am spus povestea așa.

Regele si vrajitoarea

- Maria ta, au ajuns. Spuse omul de incredere al regelui.

- Ai pregatit tot? Intreba regele?

- Sunt de vreo 5 ori mai multi, si daca am crea oameni din paie si tot
nu ne-ar ajunge soldatii.

- Nu-ti face tu griji pt asta. Du-te la druizi, vezi daca e totul gata.
Arian se inclina, desi nu avea nici o idee cum ar putea rezolva situatia bazandu-se doar pe magia druizilor. Stia ca sunt priceputi, dar sa distruga singuri o armata intreaga. Regele trebuia sa fie nebun sa permita asa ceva.

Intra in pestera pasind cu atentie pe lespezile vechi. Strabatu cateva incaperi pana ajunse in sala templului. Locul acela ii dadea fiori. Nu ii placea sa se afle acolo. Privirea manioasa a vrajitoarei il facu sa inghete.

- Soldatii nu au ce cauta aici. Iesi, porunci ea.

Barbatul facu ochii mari. Nevoit, trebui sa se incline.

- Regele intreaba, daca este gata. Sunt afara. De 5 ori mai multi.

Vorbea repede pentru a apuca sa explice, vrajitoarea nu parea sa aibe chef de discutii, il scruta cu niste ochi puternici, poruncitori, plini de vapai.

- Iesi, tuna din nou.
Arian, spune-i Mariei Sale ca e gata, raspunse capetenia druizilor, fara a-si bate capul sa il priveasca. Druizii erau absorbiti in munca lor. Invocau toate fortele naturii.

Morgana vrajitoarea ii arata iar usa pesterii.

- A treia oara te dau afara prin magie.

Arian se inclina din nou si iesi. Nu o suferea pe Morgana. Era increzuta si poruncitoare. Mai poruncitoare decat regele. Sa ii porunceansca lui? Cel mai de incredere om al Mariei Sale? Ajunsese de rasul vrajitoarelor si al druizilor? Cum ar trebui sa ii explice asta Mariei Sale?

Si cum ar trebui sa rezolve problema oamenilor lipsa?

- Arian? Intreba regele?

- E gata, Maria Ta. Raspunse, inclinandu-se. Druizii sunt gata.

- Bun, spuse regele cufundandu-se in scaun. Acum nu putem face altceva decat sa asteptam.

Arian iesi sa priveasca afara din varful stancii. Deodata cerul se intuneca si se porni o vijelie. Matura totul in cale, se intindea pana la armata vrasmasilor. Arian ramase ca traznit. Oare sa fie asta puterea druizilor?

Incetul, cu incetul zona armatei straine fu decimata de furtuna, soldatii erau aruncati pe sus de tornada si trantiti la pamant. Mureau pe capete, sute, mii. Dar se mai intampla ceva. Din mijlocul tornadei iesi o fiinta ingrozitoare. Era neagra cu ochi cu de foc. Un spirit vechi? Gandi Arian. La inceput inghiti restul de armata ramas, dar apoi incepu sa inghitata totul. Parea ca urma sa se apropie de castel.

- Asta nu e bine, gandi Arian. Alerga la druizi. Maria sa era deja acolo, pentru ca se comisese o greseala, druizii invocasera un demon din vechime pe care acum nu-l mai puteau controla. Pana aici puterea druizilor. Gandi Arian. E de rau, daca ajunge aici, suntem terminati.

- Maria ta, afara...

- Stiu, taci. Ii porunci regele. Trebuie oprit. Trimiteti-l inapoi acum. Porunci druizilor.

- Maria ta, facem tot ce se poate, dar e prea puternic, spuse capetenia.

- Sa nu aud asa ceva. Nu pentru asta v-am chemat. Trimiteti-l inapoi.

Dar deja era tarziu, demonul se afla la intrarea din capere, cu ochii atintiti spre rege si druizi. Avea nevoie de suflete si acolo erau cele mai puternice. Avea nevoie de toti. Arian simti cum i se zburli tot parul din spate. Tremura.

Demonul se pregatea sa inghita tot, incepand cu regele, cand Morgana se puse in fata lui si striga: Intra! De trei ori. In acel moment druzii incremenira, regele se intoarse spre ea strigand NUUUUU, iar demonul se transforma intr-un fum negru ce intra cu totul in vrajitoare. Era gata. Pentru ca nu putuse fi trimis inapoi Morgana il luase in corpul ei, apoi infipse singura cutitul adanc in inima. Si cazu.

Tacere…

Regele alerga spre ea, si striga intr-una: nu Morgana, Morgana, dar deja era prea tarziu.
2000 de ani mai tarziu s-au reincarnat. Abia atunci au reusit sa scoata demonul din Morgana. Dar noua existenta este o alta poveste.

vineri, 22 decembrie 2017

Scrisoarea lui Jonghyun:

Pentru ca imi pare rau

Scrisoarea lui Jonghyun:
“Sunt distrus in interior.
Depresia care m-a inghitit treptat, m-a devorat intr-un final.
Nu am putut sa o depasesc.
M-am urat. M-am resemnat agatandu-ma de amintiri si am strigat catre mine sa imi revin in fire, dar nu a existat niciun raspuns.
Daca nu exista nicio modalitate de a calma o respiratie sufocanta, e mai bine sa te opresti pur si simplu.
Am intrebat cine poate fi responsabil pentru mine.
Doar tu.
Eram complet singur.
E usor sa spui ca vei termina lucrurile.
E greu sa o faci cu adevarat.
Am trait cu acea greutate in tot acest timp.
Mi-ai spus ca am vrut scap.
E adevarat. Am vrut sa scap.
De mine.
De tine.
Ai intrebat cine este acolo. Am spus ca am fost eu. Am spus ca am fost eu, din nou. Si am spus ca am fost eu, din nou.
Am intrebat de ce tot imi uit amintirile. Mi-ai spus ca e din cauza personalitatii mele. Vad. Vad ca totul este din vina mea, pana la urma.
Am sperat ca oamenii vor observa, dar nimeni nu a stiut. Nu m-ai cunoscut niciodata, deci bineinteles ca nu ai fi stiut ca sunt acolo.
Ai intrebat de ce traiesc. Pur si simplu. Pur si simplu. Toata lumea traieste pur si simplu.
Daca intrebi de ce mor oamenii, probabil ei vor spune din cauza ca sunt epuizati.
Am suferit si am agonizat legat de asta. Nu am invatat niciodata cum sa transform suferinta in fericire.
Durerea este doar durere.
Am incercat sa trec peste ea.
De ce? De ce ma retin din a pune odata capat la tot?
Mi s-a spus sa caut motivul pentru care doare.
Stiu totul prea bine. Sufar din cauza mea. Totul e din vina mea, pentru ca am fost nascut asa.
Doctore, asta iti doreai sa auzi?
Nu. Nu am facut nimic gresit.
Cand mi-ai spus pe acel ton calm ca este doar din cauza personalitatii mele, m-am gandit cat de usor poate fi sa fii doctor.
Este aproape fascinant cat de mult poate sa doara. Oameni care o duc mai rau decat mine par ca sunt obisnuiti cu asta. Oameni mai slabi decat mine o duc mai bine. Dar asta nu are cum sa fie adevarat. Dintre toti oamenii din aceasta lume, nimeni nu o duce mai rau decat mine si nimeni nu este mai slab decat mine.
Dar tot am incercat sa traiesc.
M-am intrebat de sute de ori de ce trebuie si nu a fost niciodata pentru mine. A fost pentru tine.
Am vrut sa fac ceva pentru mine.
Te rog nu imi mai spune lucruri pe care nu le intelegi.
Imi spui sa imi dau seama de ce imi este greu. Ti-am spus de mai multe ori de ce. Nu am voie sa fiu atat de trist din cauza acelor motive? Trebuie sa fie mai precis si mai dramatic? Trebuie sa am motive mai bune?
Ti-am spus deja. Ai ascultat macar? Lucrurile peste care poti trece nu raman ca cicatrici.
Cred ca nu am fost facut sa infrunt lumea.
Cred ca nu am fost facut sa duc o viata in ochii publicului.
De aceea mi-a fost greu. Sa confrunt lumea si sa ma aflu in ochii publicului. De ce am luat acele decizii. E ridicol.
E minunat ca am ajuns chiar si atat de departe.
Ce mai pot sa spun. Spune-mi doar ca am facut bine.
Spune-mi ca am facut suficient de bine si ca am trecut prin multe.
Chiar daca nu poti zambi in timp ce ma trimiti pe ultimul drum, nu spune ca e vina mea.
Ai facut bine.
Chiar ai trecut prin multe.
La revedere.”